Liderii Uniunii Europene au emis prima lor declaraţie comună prin care cer încetarea focului umanitară şi eliberarea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat de presă al summitului.

Declaraţia a cerut “o pauză umanitară imediată care să ducă la un armistiţiu durabil” şi a reiterat condamnarea atacurilor lansate de Hamas împotriva Israelului în data de 7 octombrie. În urma atacurilor Hamas, liderii UE au reuşit iniţial doar să ceară “coridoare umanitare şi pauze” în Gaza pentru a permite ajungerea ajutorului la civilii palestinieni.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a numit declaraţia “puternică şi unitară” pe Twitter. Irlanda, Spania şi Belgia au militat pentru armistiţiu la summitul de la Bruxelles. De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a fost de acord cu cererile, după ce iniţial se opunea unui armistiţiu în luna octombrie, invocând dreptul Israelului de a se apăra de atacurile Hamas.

Cererea liderilor UE pentru armistiţiu în Gaza a repetat apelul miniştrilor de externe, faţă de care Ungaria, considerată apropiată guvernului israelian, s-a abţinut.

“O încetare a focului ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp în urmă”, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar.

Liderii UE au cerut de asemenea Israelului să nu meargă înainte cu o prevăzută ofensivă terestră în oraşul Rafah de la graniţa cu Egipt, unde 1,5 milioane de palestinieni şi-au căutat adăpost. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a participat la discuţiile de la Bruxelles, a îndemnat UE să sprijine un armistiţiu, atenţionând că atacurile din Gaza, la fel ca în Ucraina, trebuie condamnate “fără standarde duble”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

India a arestat patru persoane pentru că au păcălit tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina

Autoritățile din India au anunțat arestarea a patru persoane acuzate că au…

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai: Părinții victimelor, audiați înainte de pronunțarea sentinței

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului rutier din…

Cei mai buni climatologi din lume se așteaptă ca încălzirea globală să depășească ținta de 1,5C

Un sondaj realizat de publicația The Guardian printre cercetătorii climatici de elită…

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic urmează să fie mutat la Spitalul Foișor pentru a…

Ucraina permite deținuților să se alăture armatei, în încercarea de a contracara avansul trupelor ruse

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care permite anumitor categorii de deținuți…

Klaus Iohannis, premiat la Washington de Consiliul Atlantic: “SUA nu au un aliat mai bun decât România”

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit marți seara la Washington D.C. prestigiosul…

UE este de acord să folosească 3 miliarde de euro din activele rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina

Reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri să utilizeze profiturile…

Spitalul Foișor: Florin Piersic, în stare gravă din cauza unui sepsis

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat…