Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care permite anumitor categorii de deținuți să se înroleze în forțele armate, în contextul crizei de personal cu care se confruntă armata ucraineană și a înaintării continue a trupelor ruse pe front.

Potrivit legislației, numai deținuții care au mai puțin de 3 ani din pedeapsă de executat și care își exprimă dorința de a-și apăra țara vor putea fi mobilizați. Sunt excluși de la această posibilitate cei condamnați pentru infracțiuni grave, precum violența sexuală, omor sau corupție.

Mobilizarea deținuților va fi voluntară, iar cei care vor lupta vor beneficia de eliberare condiționată, și nu de grațiere.

Organizația de protecție a drepturilor deținuților din Ucraina s-a arătat dezamăgită de textul adoptat, considerând că are un caracter discriminatoriu. Aceștia se tem că deținuții mobilizați vor fi trimiși “carne de tun”, în special în cadrul unor “unități speciale”, fără a li se acorda posibilitatea eliberării.

Rusia a încercat o abordare similară, recrutând deținuți pentru a-i folosi pe prima linie a frontului, însă practica a fost criticată aspru.

Președintele Volodimir Zelenski și președintele Radei Supreme trebuie să semneze legea pentru ca aceasta să intre în vigoare.

Decizia vine în contextul în care Ucraina se confruntă cu o penurie acută de personal militar și încearcă să contracareze ofensiva rusă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, anunță televiziunea de stat

Televiziunea de stat din Iran anunță că președintele iranian Ebrahim Raisi a…

Ucraina afirmă că a distrus o nava rusească de dragare a minelor marine

Forțele de Apărare ucrainene au raportat duminică dimineața că au distrus un…