Președintele Emmanuel Macron a declarat luni că atacatorii care au ucis 137 de persoane într-o sală de concerte din afara Moscovei fac parte dintr-o grupare teroristă care s-a aflat în spatele unor tentative dejucate de atac asupra Franței în ultimele luni.

Președintele francez a subliniat că serviciile de informații din Franța și aliații săi au dovezi că este vorba despre o filială a Statului Islamic – cunoscută sub numele de ISIS-K – care a revendicat atacul terorist. Astfel, Franța a ridicat nivelul de alertă la cel mai înalt nivel, adoptând noi măsuri de securitate pentru protecția cetățenilor.

“Acest atac a fost revendicat de Statul Islamic, iar informațiile de care dispun serviciile noastre, precum și partenerii noștri principali, indică faptul că este vorba despre o entitate a Statului Islamic care a instigat acest atac”, a spus Macron.

El a adăugat că aceeași grupare a încercat de mai multe ori să atace Franța.

“Acest grup a încercat de mai multe ori să lovească Franța”, a adăugat el, referindu-se la filiala din Afganistan a Statului Islamic, cunoscută sub numele de ISIS-Khorasan sau ISIS-K, care a revendicat atacul de vineri de la Moscova.

Totodată, Macron a mai spus că Franța s-a oferit să intensifice cooperarea cu serviciile de informații rusești în legătură cu atacul de la sala de concerte “pentru a continua să luptăm eficient împotriva acestor grupuri care vizează mai multe țări”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Potrivit celor mai recente estimări meteorologice realizate de Centrul European pentru Prognoze…

Parlamentul a adoptat legea care îi lasă fără permis de conducere timp de 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan

Parlamentul României a adoptat marți un proiect de lege care prevede ca…

Franța: Doi polițiști au fost uciși după un atac asupra unei dube care transporta un deținut

O dubă a unui penitenciar, care transfera un deținut, a fost atacată…