Echipa Corpului de Control al Ministerului Sănătății a efectuat astăzi o nouă vizită la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, în contextul anchetei privind cele 17 decese survenite săptămâna trecută în secția de Terapie Intensivă.

Reprezentanții Corpului de Control au verificat documentația medicală și au continuat audierile începute vineri cu medicii și personalul medical care a lucrat în perioada în care s-au produs decesele. Scopul este de a clarifica toate aspectele legate de tratamentul și îngrijirea pacienților respectivi, precum și de a stabili dacă au existat disfuncționalități sau erori medicale.

Directoarea de îngrijiri care a sesizat inițial cazul a fost din nou audiată astăzi. Ea a reclamat că 17 pacienți ar fi decedat după ce ar fi primit în mod eronat noradrenalină . Conducerea spitalului neagă aceste acuzații și susține că nu a existat neglijență medicală, iar decesele nu puteau fi evitate.

Până la finalizarea anchetei, activitatea din secția ATI își desfășoară normal programul. În paralel, o echipă internă de control efectuează o anchetă internă, iar Parchetul instrumentează un dosar penal pe acest caz. Ministerul Sănătății va prezenta concluziile Corpului de Control în zilele următoare.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Germania a blocat active rusești de aproape 4 miliarde de euro

Ministerul de Finanțe din Germania a anunțat că a blocat active rusești…

Rusia vrea să naționalizeze un mare distilator de vodcă din cauza activităților “extremiste”

Autoritățile ruse au inițiat o acțiune în justiție pentru a prelua controlul…

Lovitură uriașă împotriva crimei organizate în Italia: Peste 100 de membri ai mafiei ‘Ndrangheta reținuți

Poliția italiană a reținut peste 100 de presupuși membri ai grupării mafiote…

ISW: Rusia avansează încet în regiunea Harkov și pare că își creează o zonă tampon la graniță

Potrivit unei noi analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), forțele…

Se așteaptă ca premierul Slovaciei să supraviețuiască tentativei de asasinat, spun oficialii

Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de mai multe…

UE investighează Meta din cauza preocupărilor legate de siguranța copiilor și de sănătatea mintală

Comisia Europeană a anunțat că a demarat o investigație oficială asupra Facebook…

Putin a ajuns în China într-o vizită de stat pentru a aprofunda parteneriatul strategic cu Xi

Președintele rus Vladimir Putin a sosit ieri în China pentru o vizită…