Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu, va candida la Camera Deputaţilor din partea PMP Constanţa.

Elena Băsescu a fost europarlamentar în perioada 2009-2014. Ea a candidat ca independent in aceea perioada dar a fost sustinuta puternic de PDL, fostul partid al lui Traian Basescu.

Declaratii Elena Basescu:

  • “Am decis să accept un post de deputat la Constanţa. De ce la Constanţa? Pentru că este a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa. Doresc să-mi aduc aportul, doresc să-mi aduc experiența pe care am căpătat-o în Parlamentul European.
  • Prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii, am căpatat o dimensiune nouă, mi-am dat seama că statul nu sprijină familiile monoparentale. (…) De aceea, doresc să ofer PMP o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială.
  • Nu mă voi lansa în lupte în Parlament. Voi dori doar să construiesc din experienţa mea proprie, aceea de mamă singură a trei copii”, a spus Elena Băsescu în conferinţa de presă în care PMP și-a anunțat candidații la europarlamentare.

Comunicat PMP:

Astăzi, 15 octombrie 2020, Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a validat listele organizației județene P.M.P. Constanța pentru alegerile parlamentare, acestea fiind semnate de domnul președinte Eugen Tomac pentru a fi depuse la Biroul Electoral de circumscripție Constanța.
La Camera Deputaților lista este deschisă de Elena Băsescu, iar la Senat de Claudiu Iorga Palaz.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…