Alianta USR-PLUS a avut consultari cu presedintele Klaus Iohannis luni, 14 decembrie, la ora 13.00, pentru a-si prezenta propunerea de prim-ministru, care este Dacian Ciolos. In urma consultarilor, cei doi co-presedinti au facut declaratii de presa.

Dan Barna a declarat ca – “Dacian CIolos a fost si este propunerea USR, in cazul in care cei de la PNL vor opta pentru presedentia Camerei Deputatilor”.

“I-am transmis preşedintelui poziţia consecventă a USR PLUS. A fost un mesaj în care ne-am exprimat aşteptarea şi decizia de a intra într-o coaliţie prin care să construim, nu să facem încă o improvizaţie similară cu cele de 30 de ani. A fost un mesaj prin care noi am spus foarte clar că este important ca această coaliţie, care se va forma în perioada următoare – şi transmitem acest mesaj – suntem foarte optimişti că vom ajunge la o soluţie. După consultările de astăzi suntem optimişti că e o şansă reală pentru România să avem o majoritate de centru-dreapta stabilă şi echilibrată. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis. Este important ca această coaliţie să nu fie una pentru şase luni, pentru un an de zile, ci să fie o coaliţie cu potenţial de a guverna România patru ani de zile şi de a face acele reforme atât de importante”, a afirmat Dan Barna.  

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…

Președintele Iohannis, vizită la Casa Albă. Discuții cu Biden despre situația din Ucraina și Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…