Președintele Klaus Iohannis a sustinut o declaratie de presa la Centrul național de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

Până la campania de vaccinare, președintele Klaus Iohannis a spus că trebuie respecate restricțiile, făcând referire la sărbătorile de Craciun si Anul Nou. El a declarat că toate restricțiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare, însă ele nu sunt facultative, sunt obligatorii.

Iohannis a declarat că imediat după Crăciun va începe campania de vaccinare, dar că prima tranșă de doze va fi una simbolică.

Cele zece mii de doze vor fi folosite pentru vaccinarea personalului medical din spitalele COVID din prima linie.

Klaus Iohannis a mai adăugat că începând cu ianuarie sunt așteptate o sută de mii de doze de vaccin pe săptămână.

 „Aici la Cantacuzino s-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni inițial aici și de aici vor fi distribuite în țară. Este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită pe care am făcut-o aici. S-a făcut o sală nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrarea la temperatură joasă, s-a realizat un flux pentru vaccin, pentru personal, totul ca la carte. (…) Pot să vă spun că totul este organizat. Nu teoretic, practic. Lucrurile vor funcționa și imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis a mai adăugat: ”Totul este funcțional și după Crăciun vom începe campania de vaccinare. Prima dată vine o tranșă modică de 10.000 de vaccinuri. Din ianuarie vor veni doze mai mari, de 100.000 de vaccinuri pe săptămână. În prima etapă vom vaccina personalul medical. Din martie, aprilie, mai vom începe și vaccinarea populației. Totul este voluntar, însă noi recomandăm vaccinarea. Dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare până în vară să scăpăm de această pandemie. Până atunci să avem grijă și să respectăm restricțiile. Pot să vă spun ce va fi de Crăciun și de Anul Nou. Toate restricțiile rămân în vigoare, însă aceste restricții nu sunt facultative, sunt obligatorii. Ele trebuie respectate”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…