Polițiștii din Constanța au confiscat peste 5 milioane de comprimate și 50.000 de fiole ce conțineau substanțe dopante într-o acțiune desfășurată sâmbătă, 10 februarie 2024.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, perchezițiile au avut loc în Constanța și Năvodari și au vizat 36 de locuințe. În urma acestora, polițiștii au descoperit și ridicat 220 de baxuri în care se aflau 5.245.960 comprimate și 51.557 fiole cu diferite substanțe dopante, evaluate la aproximativ 3 milioane de euro.

Analizele de laborator au arătat că 70% dintre produsele identificate reprezintă substanțe dopante cu grad ridicat de risc pentru sănătate. De asemenea, au mai fost găsite circa 470 de pachete de țigări de contrabandă și peste 43.000 de lei, dolari și euro.

11 persoane au fost conduse la audieri, iar două dintre ele, un bărbat de 31 de ani și o femeie de 29 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore fiind suspectate de fabricarea, producerea și traficul ilegal cu substanțe dopante cu grad ridicat de risc.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…