Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au depistat un container ce conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care urmau sa fie importate în România fără respectarea prevederilor legale. 

În data de 14.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au identificat  un container, sosit din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Vâlcea care efectua activități de import în România

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat faptul că în container se aflau paleţi încărcaţi cu 25 de tone de deşeuri cauciuc,  marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri. Astfel, acestea nu pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și încălcarea regimului deşeurilor transportul iar bunurile vor fi returnate firmei.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…