foto: TASS

Rusia afirmă că a reținut opt persoane în legătură cu explozia de sâmbătă de pe un pod cheie care leagă Rusia de Crimeea.

Serviciul de securitate rus a declarat că cinci dintre cei reținuți sunt cetățeni ruși, în timp ce ceilalți sunt ucraineni și armeni.

De asemenea, FSB a declarat că organizatorul atacului a fost Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării.

“Serviciul Federal de Securitate, împreună cu Comitetul de Investigații, a stabilit că organizatorul atacului terorist de pe podul din Crimeea a fost Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, șeful acesteia, Kirill Budanov, angajații și agenții.

În prezent, în cadrul cauzei penale au fost reținuți cinci cetățeni din Rusia, trei cetățeni din Ucraina și Armenia, care au participat la pregătirea crimei”, se arată în comunicatul FSB.

FSB susține că explozibilii care au provocat prăbușirea unei secțiuni a podului au fost trimiși din Odesa prin Bulgaria, Georgia și Armenia. Agenșia de presă Tass relatează că încărcătura care transporta explozibilii urma să fie trimisă către o companie inexistentă din Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…