Update
Stire inițială
O întâlnire între Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba este în curs de desfășurare în Turcia.
Întâlnirea are loc în Antalya și este mediată de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.
Imagini de la întâlnire îi arată pe miniștrii de extere ai Rusiei și Ucrainei stând unul în fața celuilalt.
Turcia, care are legături strânse atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, s-a oferit să se plaseze ca mediator între părțile aflate în conflict.
“O încetare generală urgentă a focului ar facilita găsirea unei soluții politice și ar răspunde preocupărilor umanitare”, i-a transmis Erdogan lui Putin.
El l-a îndemnat pe Putin să permită crearea “urgentă” a unor coridoare umanitare în Ucraina, afirmând că el și liderul rus ar putea “deschide împreună calea păcii”.
De asemenea, Erdogan i-a spus lui Putin că Ankara este “pregătită să contribuie în toate modurile posibile la o rezolvare pașnică (a crizei)”.