Ambasadorul SUA la Organizația Națiunilor Unite, Bathsheba Nell Crocker, a declarat că Rusia întocmește liste cu ucraineni “care să fie uciși sau trimiși în lagăre” în cazul unei invazii, relatează Insider.

“Suntem profund îngrijorați de abuzurile continue ale Rusiei în ceea ce privește drepturile omului în părțile din Ucraina pe care le ocupă deja și avem toate motivele să credem că aceste îngrijorări se vor înmulți în urma unei noi ofensive militare”, a scris ea într-o scrisoare adresată Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, împărtășită luni de Washington Post.

Crocker a scris că “informațiile îngrijorătoare” obținute de SUA sugerează că Rusia plănuiește deja încălcări ale drepturilor omului înaintea unei posibile invazii în Ucraina. Ea a adăugat că forțele rusești au folosit tactici precum asasinatele țintite, răpirile, detențiile ilegale și tortura în timpul operațiunilor anterioare.

Potrivit lui Crocker, disidenții, jurnaliștii, grupurile etnice minoritare și persoanele LGBTQ+ sunt ținte probabile.

“În mod specific, avem informații credibile care indică faptul că forțele rusești creează liste de ucraineni identificați pentru a fi uciși sau trimiși în lagăre în urma unei ocupații militare. De asemenea, avem informații credibile care indică faptul că forțele ruse vor folosi probabil măsuri letale pentru a dispersa protestele pașnice sau pentru a contracara în alt mod exercițiile pașnice de rezistență percepută din partea populației civile”, a adăugat ea.

Biroul de presă și Departamentul de informații al guvernului rus nu au răspuns imediat la solicitarea Insider pentru comentarii.

Duminică, președintele Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin, au căzut de acurd de principiu pentru organizarea unui summit. La începutul zilei de ieri, CBS News a raportat că comandanții ruși au primit ordinul de a invada Ucraina.

Alte știri:  Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…

Președintele Iohannis, vizită la Casa Albă. Discuții cu Biden despre situația din Ucraina și Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în…