Un antrenor de înot de la clubul Dinamo București a fost arestat preventiv după ce ar fi violat o fetiță de 7 ani. Poliția a fost sesizată de părinții fetiței, care au reclamat faptul că instructorul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, ar fi abuzat sexual de fiica lor în timpul ședințelor de înot.

„La data de 13 februarie, în jurul orei 20,30, Secţia 6 Poliţie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de şapte ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot. Evenimentul ar fi avut loc în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club situat în Sectorul 2”, a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, într-un comunicat.

Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei acesta se afla în timpul programului de lucru.

Cercetările sunt continuate de Secţia 6 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, în formă agravată.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…