Cel puțin 22 de persoane au fost ucise și între 50 și 60 rănite miercuri în urma unor împușcături în masă în mai multe locații, printre care o sală de bowling și un bar din Lewiston, statul Maine, relatează NBC News, citând o sursă din cadrul poliției din Lewiston.

Au fost raportate împușcături la trei locații separate: sala de bowling Sparetime Recreation, restaurantul Schemengees Bar & Grille și un centru de distribuție Walmart.

Sala de bowling se află la aproximativ 6,5 km la nord de bar, iar centrul de distribuție se află la aproximativ 2,5 km la sud de bar.

Reprezentanții poliției cred că atacatorul este un bărbat pe nume Robert Card, un instructor de arme de foc, însă anchetatorii încă procesau scenele crimei și lucrau pentru a aduna probe.

O sursă din cadrul poliției a declarat pentru NBC News că cel puțin 22 de persoane au murit și până la 60 de persoane au fost rănite.

Un comunicat emis de poliție spune că atacatorul fusese instruit ca instructor de arme de foc la un centru de pregătire al Rezervei Armatei SUA din Maine.

Atacatorul este încă în libertate, iar sute de polițiști sunt răspândiți în nord-estul statului american în căutarea lui.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…