Marcel Ciolacu a semnat decreul de eliberare din funcție a secretarului de stat Mihai Dodu, care conducea Secretariatul pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist.

Decizia vine după ce în vară instituția condusă de Dodu a respins cererea lui Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din 1989, în loc de statutul actual de “revoluționar cu merite deosebite”.

Membrii comisiei au considerat atunci că premierul nu întrunește condițiile necesare pentru a primi acest statut, întrucât nu au fost găsite dovezi clare privind participarea sa activă la evenimentele revoluționare.

După ce cererea premierului de a fi recunoscut revoluționar cu rol determinant a fost respinsă, Marcel Ciolacu a dat în judecată acest secretariat, iar primul termen a fost stabilit pe 11 ianuarie 2024.

Titlul de luptător cu rol determinat aduce și privilegii financiare, printre care indemnizaţia de 2.000 de lei, care se poate acorda retroactiv. Dacă va câştiga procesul, Marcel Ciolacu ar putea încasa retroactiv peste 40.000 de euro şi ar putea primi la pensie un bonus de 1.100 de lei, potrivit Recorder.

Funcția de secretar de stat va fi preluată de Sever-Romulus Stana, un apropiat al lui Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook