Autoritățile din Dâmbovița au declanșat o acțiune de amploare în localitatea Bălteni, unde se desfășoară zeci de percheziții într-un dosar penal legat de infracțiuni din domeniul deșeurilor feroase și neferoase.

Potrivit surselor, au fost emise aproximativ 36 de mandate de percheziție, iar comisari ai Gărzii de Mediu și polițiști au fost mobilizați în teren pentru a efectua verificări.

Cei vizați de autorități sunt acuzați că au omis să declare veniturile obținute din activitățile de colectare a materialelor feroase și neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule în perioada 2022-prezent. De asemenea, aceștia sunt suspectați că ar fi incendiat bunurile dezmembrate în vederea valorificării, punând astfel în pericol mediul înconjurător.

La acțiunea autorităților din Dâmbovița participă polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratele de poliție județene Argeș, Ilfov și Prahova. De asemenea, sunt implicate echipe formate din comisari de la Garda Națională de Mediu și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare Cod Galben de…

Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Forțele terestre israeliene au preluat controlul părții din Gaza a punctului de…

Președintele Iohannis, vizită la Casa Albă. Discuții cu Biden despre situația din Ucraina și Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează în aceste zile o vizită oficială în…

Putin va depune jurământul ca președinte al Rusiei pentru un al cincilea mandat

Vladimir Putin va depune marți jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii…