Ministerul de Interne al Germaniei a declarat miercuri că a interzis un grup de extremă dreapta cunoscut pentru îndoctrinarea copiilor cu ideologia nazistă.

Grupul numit Artgemeinschaft, care număra aproximativ 150 de membri, încerca să propage ideologia nazistă în cadrul familiilor prin intermediul unei credințe pseudo-religioase în zeii germani. Potrivit Ministerului de Interne, grupul folosea astfel de credințe pentru a îndoctrina copiii și tinerii cu idei rasiste și antisemite. Acțiunile poliției au vizat 39 de membri ai rețelei, percheziționând 26 de apartamente din 12 state.

Ministrul gernan de Interne a denunțat Artgemeinschaft ca fiind o “asociație de tip cult, profund rasistă și antisemită”, care încalcă demnitatea umană. Grupul s-ar fi inspirat din literatura din epoca nazistă și ar fi administrat o librărie online pentru a radicaliza noii recruți. Toate suborganizațiile orientate în jurul familiilor au căzut, de asemenea, sub incidența interdicției.

Interdicția vine pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de extremismul de extremă dreapta în Germania. Datele arată că numărul membrilor din spectrul extremei drepte a crescut anul trecut la peste 38.000 de persoane, iar numărul actorilor cu potențial violent a crescut la 14.000. Germania a scos recent în afara legii mai multe grupuri extremiste, inclusiv o filială a organizației Hammerskins, organizație suprematistă albă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Crimă șocantă în cartierul Crângași: Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri de 16 și 20 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost ucis după ce a…

Epurări la vârful armatei ruse: Un înalt funcționar din Ministerul Apărării, arestat pentru luare de mită

Generalul-locotenent Iuri Kuznețov, un înalt funcționar al Ministerului Apărării din Rusia, a…

Ucraina își retrage trupele din jurul Harkovului, în timp ce ofensiva rusă ia amploare

Ucraina și-a retras trupele din mai multe sate din regiunea de frontieră…

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar din Kiev

Antony Blinken, secretarul de stat american, a transmis un mesaj puternic Ucrainei…

Vara anului 2023, cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani, arată un studiu

Căldura înregistrată în emisfera nordică în timpul verii anului 2023, care a…

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe stradă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și transportat miercuri la spital,…