Ministerul german al Apărării a declarat vineri că Germania va trimite până la șase aviaone de luptă în România, pentru a sprijini misiunea NATO de poliție aeriană, scrie CNN.

”Am intensificat deja poliția aeriană în România pentru a securiza spațiul aerian de pe flancul sud-estic al NATO – până la șase Eurofighter până la sfârșitul lunii martie”, a scris pe Twitter Ministerul Apărării, adăugând că ”în operațiuni mixte cu Italia, acestea vor efectua zboruri de protecție armată ca ‘Alertă de reacție rapidă””.

După invazia Rusiei în Ucraina joi, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a declarat că Germania intenționează să își extindă sprijinul pentru misiunea României și, de asemenea, să se conformeze și altor solicitări din partea alianței.

La începutul acestei luni, Germania a trimis trei avioane de luptă pentru a participa la misiunea NATO de protecție a spațiului aerian românesc. De asemenea, Germania a desfășurat recent 350 de soldați suplimentari în Lituania ca parte a angajamentului său în cadrul NATO – pe lângă cei 550 de soldați care fac parte din unitatea de luptă NATO condusă de Germania.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…