Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că în prima ședință de guvern se vor revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor cu privire la plafonarea plăților în numerar. Decizia vine în urma discuțiilor avute cu micii întreprinzători, mediul de afaceri și băncile.

Concret, Ciolacu a precizat că se vor menține limitele actuale de numerar atât pentru persoane fizice cât și juridice, cu două excepții – plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare de 1.000 de lei pe zi.

Ciolacu a ținut să transmită un mesaj pentru evazioniști, afirmând că va lua măsuri ferme împotriva celor care profită de pe urma economiei subterane. “Voi veni peste voi! Vă voi scoate din vămi, din instituțiile statului, de peste tot!”, a declarat Ciolacu.

Decizia de revizuire a limitelor de numerar vine ca urmare a numeroaselor discuții pe care premierul le-a avut în ultimele zile cu reprezentanți ai mediului de afaceri, bănci și cetățeni simpli.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook