Administraţia Naţională de Meteorologie informează că începând de azi de la ora 16:00 și până vineri, 16 aprilie, ora 10:00, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15-25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30-40 l/mp. 

Totodată, din această după-amiază (13 aprilie) și până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice.

În Transilvania și în Maramureș vor fi ploi, dar și perioade cu lapoviță și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1.500 m în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 70-80 km/h și va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60-65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.

Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Crimă șocantă în cartierul Crângași: Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri de 16 și 20 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost ucis după ce a…

Epurări la vârful armatei ruse: Un înalt funcționar din Ministerul Apărării, arestat pentru luare de mită

Generalul-locotenent Iuri Kuznețov, un înalt funcționar al Ministerului Apărării din Rusia, a…

Ucraina își retrage trupele din jurul Harkovului, în timp ce ofensiva rusă ia amploare

Ucraina și-a retras trupele din mai multe sate din regiunea de frontieră…

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar din Kiev

Antony Blinken, secretarul de stat american, a transmis un mesaj puternic Ucrainei…

Vara anului 2023, cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani, arată un studiu

Căldura înregistrată în emisfera nordică în timpul verii anului 2023, care a…

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe stradă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și transportat miercuri la spital,…