Procurorii de la Parchetul General nu au putut stabili o diferenţă de voturi la alegerile de la sectorul 1, între Daniel Tudorache şi Clotilde Armand, astfel că ancheta nu s-a terminat, iar termenul a fost prelungit până la 1 august, la cererea Poliţiei Capitalei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Poliţia Capitalei nu a reuşit să termine de numărat voturile exprimate la alegerile locale din Sectorul 1, aşa cum a dispus procurorul de caz de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, astfel încât nu s-a putut stabili o diferenţă între voturile pentru cei doi candidaţi.

În cauza privind alegerile locale din Sectorul 1 București, aflată în instrumentarea Secției pentru infracțiunilor din justiție, activitățile dispuse de procurorul de caz prin ordonanța din data de 5 februarie 2021 nu au fost finalizate, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București solicitând motivat prelungirea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor fixate.

Luând în considerare complexitatea procedurilor și volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea menționată și a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021.
Menționăm că din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferența de voturi între candidați, nefiind finalizate activitățile dispuse de către procuror.

Pe măsura derulării cercetărilor vom comunica informații suplimentare, în limitele impuse de Codul de procedură penală și de Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…