Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și Cosmin Stîngă, administratorii companiei Flagas SRL, au emis un comunicat de presă în care afirmă că preocuparea lor principală este situația victimelor în urma exploziei stației GPL produsă sâmbătă seară, pe 26 august, în Crevedia.

Comunicat:

”Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.

La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm sa identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.

Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina.

În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, este comunicatul patronilor FLAGAS.SRL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă.

Cine este Ionuț Doldurea

Ionuț Doldurea deține șase afaceri, inclusiv Flagas SRL, firma unde a avut loc explozia stației GPL sâmbătă seară, și este asociat cu Stîngă. Flagas SRL a fost înființată în 1997 de către un italian numit Flavio Gaianigo și a fost preluată de Ionuț Doldurea în 2005.

Alte știri:  CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Firma a înregistrat o creștere semnificativă a profitului, în creștere cu 166% față de anul anterior, și o cifră de afaceri aproape dublată. Flagas SRL a încheiat 45 de contracte de achiziție directă cu primării, școli, consilii locale și județene, pentru furnizarea diverselor tipuri de combustibili.

Este de menționat că Ionuț Doldurea este unul dintre copiii primarului din Caracal, Ion Doldurea. În seara tragediei, primarul a făcut o declarație la România TV, referindu-se la pompierii răniți în explozia de la Crevedia ca fiind „problema lor”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…