Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, va fi inaugurat joi, în cadrul unei ceremonii oficiale la care vor participa președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Ulterior ceremoniei, circulația va fi deschisă pe pod, urmând ca acesta să devină una dintre cele mai importante legături rutiere în această zonă a țării.

Podul are o lungime totală de 1.974,3 metri și este considerat unul dintre cele mai mari poduri din Europa, având înălțimea turnurilor de aproximativ 193 de metri.

Lungimea totală a drumurilor, inclusiv a podului, este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni importante: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime de 19,095 km, și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.

Potrivit secretarului de stat de la Transporturi, Irinel Ionel Scrioşteanu, podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viață de 120 de ani și dispune de un centru de monitorizare și control care va înregistra permanent starea obiectivului, prin cei 50 de senzori instalați pe pod în punctele esențiale.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook