Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat la întâlnirea de marți cu Vladimir Putin, că se angajează să coopereze cu Moscova “pentru mulți ani de acum încolo”.

Deputații europeni au criticat vizita lui Viktor Orban la Moscova, spunând că aceasta riscă să pună în pericol unitatea UE în ceea ce privește criza ucraineană.

De asemenea, opoziția din Ungaria îl acuză pe Orban că a trădat interesele naționale prin această acțiune și în contextul în care în Occident cresc temerile legate de un atac rusesc asupra Ucrainei.

Dar Orban, care conduce Ungaria, membră UE și NATO, a avut relații de prietenie cu Putin, în timp ce a prezidat deteriorarea legăturilor cu Bruxelles-ul.

“Aceasta este cea de-a 13-a întâlnire a noastră. Aceasta este o raritate. Practic, toți cei care mi-au fost colegi în UE nu mai sunt”, a declarat Orban, stând față în față cu Putin la Kremlin.

Orban a declarat că nu intenționează să părăsească puterea și că se așteaptă să câștige alegerile din aprilie, care se anunță a fi cele mai dificile alegeri de la preluarea mandatului.

“Am mari speranțe că pentru mulți ani de acum încolo vom putea lucra împreună”, a spus el.

Deși nu a menționat numele Ucrainei, Orban a afirmat, de asemenea, că se află într-o “misiune de pace”.

“Aș dori să vă asigur că niciun lider al UE nu dorește război sau conflict. Suntem pregătiți pentru un acord rațional”, a spus el.

Putin i-a mulțumit lui Orban pentru că “a făcut multe” pentru relația ruso-ungară și a spus că cei doi vor discuta despre situația de securitate din Europa.

Vizita lui Viktor Orban la Moscova vine din dorința sa de a crește importurile de gaze din Rusia, într-un moment în care unii europeni acuză Rusia că orchestrează o criză energetică pentru a exercita presiuni asupra țărilor europene.

Alte știri:  Decizie finală în dosarul Berbeceanu: Procurorul care a instrumentat cazul, găsit nevinovat de ÎCCJ

“Aș dori să atingem obiectivul de a crește volumul furnizorilor în cursul întâlnirii noastre de astăzi”, i-a spus Orban lui Putin la începutul discuțiilor.

Săptămâna trecută, opoziția din Ungaria a declarat că, prin întâlnirea cu Putin, Orban “îl încurajează indirect pe președintele rus să escaladeze și mai mult situația tensionată actuală”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…