Bărbatul responsabil pentru scurgerea a sute de documente clasificate ale Pentagonului ar fi un tânăr rasist pasionat de arme, care lucra într-o bază militară și care încerca să impresioneze câțiva colegi dintr-un grup de chat pe internet.

Washington Post a intervievat un adolescent membru al grupului, care l-a descris pe bărbatul, denumit cu inițialele “OG”, din corespondența lor online și a împărtășit fotografii și videoclipuri. The Post a vizionat, de asemenea, o înregistrare video cu un bărbat identificat ca fiind OG la un poligon de tragere cu o pușcă mare.

“El strigă o serie de insulte rasiale și antisemite în fața camerei, apoi trage mai multe focuri de armă asupra unei ținte”, se arată în raport. OG le-a spus colegilor din același grup de internet că lucra într-o bază militară, care nu a fost numită în raport, unde munca sa implica vizualizarea unor cantități mari de informații clasificate.

Documentele scurse au scos la iveală secrete despre pregătirile Ucrainei pentru o contraofensivă de primăvară, despre spionajul american asupra aliaților precum Ucraina, Coreea de Sud și Israel, precum și despre tensiunile dintre Washington și capitalele aliate cu privire la înarmarea Kievului.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…