Un șofer inconștient a ignorat semnalizarea de la o trecere la nivel cu calea ferată şi a forţat traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, în satul Pasărea, comuna Brăneşti.

În imaginile postate de CFR Infrastructură pe pagina de Facebook, se vede cum conducătorul auto rupe bariele fără să încetinească.

Compania spune că doar un miracol l-a salvat pe acest șofer, deoarece în momentul respectiv, în zona pasajului, încă nu ajunsese trenul de Constanța, care circulă cu viteza de 160 km/h!

“Menţionăm faptul că trecerea la nivel cu calea ferată din imagini este situată între staţiile Pasărea şi Brănești, la km 23+800, pe raza comunei Brănești, parte componentă a magistralei Bucureşti Nord – Constanţa, unde viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători este de 160 km/h. Deşi compania CFR SA a luat toate măsurile de siguranţă la această trecere la nivel atât pentru pentru traficul rutier, cât şi pentru cel feroviar, fiind montate inclusiv camere video, inconştienţa unor conducători auto este greu de imaginat şi de acceptat”, scrie pe facebook CFR.

Video: CFR Infrastuctură

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…