AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, anunță senatorul Sorin Lavric. Decizia vine în semn de protest față de blocarea moțiunii de cenzură.

“Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a precizat Lavric, potrivit Agerpres.

Lavric, care este și secretar al Senatului, a mai spus că senatorii AUR vor fi prezenți în plen, la balcon, însă nu vor vota. Ulterior, aceștia vor protesta din nou la Camera Deputaților.

“Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou.

Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a spus Sorin Lavric.

Sorin Lavric a precizat că greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută.

“Când va fi depusă vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia”, a explicat senatorul.

Alte știri:  Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…