Klaus Iohannis a comentat joi, de la Bruxelles, cazul senatoarei Diana Șoșoacă, acuzată de o echipă de jurnaliști că i-a sechestrat în biroul ei de avocat. Președintele a afirmat că autoritățile competente trebuie să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit, subliniind că solicită „o verificare la sânge.

E un incident absolut regretabil și trebuie să fim foarte clari: sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Pe de altă parte, nu vreau să mă antepronunț. Toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit. Trebuie să-și facă datoria cu vârf și îndesat, cum se spune, după care cu siguranță voi aștepta concluziile de rigoare. E posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor chestiuni. Cert este că solicit această verificare la sânge, pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident, care e absolut regretabil și, ca să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…