O femeie saudită în vârstă de 34 de ani, arestată anul trecut, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că ar fi urmărit și redistribuit pe Twitter disidenți și activiști. Femeia, care este doctorandă la Universitatea Leeds din Marea Britanie, se întorsese acasă pentru vacanță când a fost arestată, potrivit The Guardian.

Se pare că această este una dintre cele mai mari pedepse cu închisoarea aplicate unui apărător saudit al drepturilor femeii.

Salma al-Shehab a fost condamnată inițial la trei ani de închisoare de către un tribunal special pentru terorism. Instanța a declarat că Shehab a folosit un site de internet pentru “a provoca tulburări publice și a destabiliza securitatea civilă și națională”. Ulterior, luni, o curte de apel a revizuit sentința la 34 de ani de închisoare și o interdicție de călătorie de 34 de ani.

Mai multe organizații pentru drepturile omului, printre care Human Rights Foundation, The Freedom Initiative, Organizația Europeană Saudită pentru Drepturile Omului și ALQST for Human Rights, au condamnat hotărârea și au cerut eliberarea ei.

Potrivit The Guardian, documentele judiciare susțin că Shehab “îi asista pe cei care caută să provoace tulburări publice și să destabilizeze securitatea civilă și națională, urmărindu-le conturile de Twitter” și reluând tweet-urile acestora.

Sentința vine la câteva săptămâni după ce președintele american Joe Biden l-a vizitat pe prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman la Jeddah, la 15 iulie. Biden a fost criticat pentru că s-a întâlnit cu liderul arab, care a fost acuzat de mai multe încălcări ale drepturilor omului, inclusiv de faptul că a ordonat asasinarea criticului saudit și editorialistului de la Washington Post Jamal Khashoggi.

Alte știri:  Ungaria și China au semnat un acord de cooperare strategică în timpul vizitei președintelui chinez Xi
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Nivel record al creșterii concentrației de CO2 în atmosferă

Cercetătorii care monitorizează acumularea neîntreruptă a principalului gaz responsabil pentru încălzirea planetei…

România achiziționează rachete avansate pentru avioanele F-16 în valoare de 70 de miliaone de dolari

Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block…

Starea lui Florin Piersic, în ușoară îmbunătățire după intervenția chirurgicală

Conform ultimelor informații furnizate de reprezentanții Spitalului Foișor, starea de sănătate a…

Iohannis a promulgat legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro dacă prejudiciul e plătit

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea inițiată de Marcel Ciolacu și…

Celebrul regizor iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la lovituri de bici și 8 ani de închisoare

Regizorul iranian laureat Mohammad Rasoulof a fost condamnat la opt ani de…

Vremea se încălzește treptat în următoarele săptămâni, dar vor fi și precipitații. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 13…

Zelenski l-a demis pe șeful gărzilor de stat după o presupusă tentativă de asasinat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe șeful gărzilor de stat,…

Ungaria și China au semnat un acord de cooperare strategică în timpul vizitei președintelui chinez Xi

Ungaria și China au semnat joi o serie de noi acorduri pentru…

Curtea de Apel București menține decizia de achitare a torționarilor disidentului Gheorghe Ursu

Magistrații de la Curtea de Apel București au respins cererile de revizuire…