Foto: Direcția Națională Anticorupție

Procurorii DNA au trimis în judecată patru firme, șase persoane fizice și trei foști angajați ai Biroului Vamal Buzău în Dosarul Murflatar. În acest caz, prejudiciul estimat din evaziune fiscală se ridică la suma de peste 47 de milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2012-2015, companiile Murfatlar România, Euroavipo, Bartenders Distilleries și Oana Management, care activau în domeniul producției și comercializării de băuturi alcoolice, ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu de 237,8 milioane lei (aproximativ 47,5 milioane euro) prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Faptele ar fi fost comise prin înregistrarea unor operațiuni fictive care au dus la mărirea taxei deductibile, emiterea unor facturi false către pretinși furnizori și neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către unii angajați din cadrul autorităților vamale.

Printre cei trimiși în judecată se numără șase persoane fizice care administrau sau controlau societățile respective, precum și trei foști angajați la Biroul Vamal Buzău, acuzați de abuz în serviciu. Procurorii au dispus măsuri asigurătorii în valoare de 369 de milioane de lei asupra unor bunuri și sume de bani.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Buzău și se află în prezent în faza de judecată, urmând a se stabili vinovăția sau nevinovăția inculpaților, conform principiului prezumției de nevinovăție.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Nivel record al creșterii concentrației de CO2 în atmosferă

Cercetătorii care monitorizează acumularea neîntreruptă a principalului gaz responsabil pentru încălzirea planetei…

România achiziționează rachete avansate pentru avioanele F-16 în valoare de 70 de miliaone de dolari

Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block…

Starea lui Florin Piersic, în ușoară îmbunătățire după intervenția chirurgicală

Conform ultimelor informații furnizate de reprezentanții Spitalului Foișor, starea de sănătate a…

Iohannis a promulgat legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro dacă prejudiciul e plătit

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea inițiată de Marcel Ciolacu și…

Celebrul regizor iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la lovituri de bici și 8 ani de închisoare

Regizorul iranian laureat Mohammad Rasoulof a fost condamnat la opt ani de…

Vremea se încălzește treptat în următoarele săptămâni, dar vor fi și precipitații. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 13…

Zelenski l-a demis pe șeful gărzilor de stat după o presupusă tentativă de asasinat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe șeful gărzilor de stat,…

Ungaria și China au semnat un acord de cooperare strategică în timpul vizitei președintelui chinez Xi

Ungaria și China au semnat joi o serie de noi acorduri pentru…

Curtea de Apel București menține decizia de achitare a torționarilor disidentului Gheorghe Ursu

Magistrații de la Curtea de Apel București au respins cererile de revizuire…