Ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode, a declarat joi seară că va suspenda procedura de numire pe posturile de conducere vacante din DNA și DIICOT. Bode și-a motivat decizia spunând că o astfel de procedură nu se poate derula în mandatul unui interimar și că a cerut un punct de vedere specialiștilor din Ministerul Justiției.

”Numirea în funcții de conducere la vârful parchetelor este o politică pe termen lung, o politică crucială pentru buna funcționare a acestei instituții. În consecință, consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiștilor din minister un punct de vedere și sunt convins că structurile de specialitate ale Ministerului Justiției vor publica un anunț în acest sens”, a declarat ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode.

Concursul pentru conducerea parchetelor a fost lansat de Stelian Ion în august și urma să se încheie pe 15 septembrie, cu propuneri care ar fi trebuit să ajungă pe masa președintelui Klaus Iohannis, după avizul CSM. Ministerul Justiției a făcut publică miercuri noapte lista cu candidații care și-au depus dosarele pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjunct la DIICOT, adjunct la DNA și șef de secție la Parchetul General, după ce premierul a anunțat revocarea lui Stelian Ion, potrivit Biziday.ro

Stelian Ion a spus că demiterea sa are un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare .

„ Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.
În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.
Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.
Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută ” , a declarat Stelian Ion

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez amenință cu demisia, acuzând o “operațiune de hărțuire și intimidare”

Primul ministru socialist spaniol și-a anulat obligațiile publice pentru restul săptămânii și…