Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, în discursul său din Parlament la votul de învestire a Guvernului Ciucă, că PSD este “cel mai responsabil și mai stabil partid din România, care va pune capăt haosului sanitar și îi va scoate pe români din sărăcie. El i-a criticat inclusiv pe Florin Cîțu și pe Klaus Iohannis, care au spus, în această vară, în mai multe rânduri, că „România a învins pandemia”.

„A fost prea multă suferință în România în ultima perioadă am pierdut prea multe persoane dragi. Acest lucru este inadmisibil, iar aici statul are o mare parte din vină. Am venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă în sfârșit tot adevărul, doar așa se va restabili încrederea în autorități. Nu voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face asta și în niciun caz singuri, doar împreună într-un parteneriat real putem să ținem lucrurile sub control. trebuie să dărâmăm zidul de ură care s-a înălțat între vaccinați și nevaccinați”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, din Parlament.

“Deciziile pe care le luăm pot schimba direcţia naţiunii pentru anii următori. Au fost doi ani pierduţi, doi ani de instabilitate, de criză economică şi sanitară, doi ani în care milioane de români au fost abandonaţi de stat.

Suntem într-un punct critic care necesită o decizie fundamentală. PSD este cel mai responsabil şi mai stabil partid din România, de aceea PSD trebuie să facă o alegere în acest moment, iar alegerea următoare: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă sau ne folosim priceperea pentru a opri, pentru a fi alături de români şi a stabiliza ţara.

Alte știri:  Spania a eliberat din greșeală unul dintre cei mai temuți infractori din Europa

Am acceptat această provocare pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate şi pentru asta am decis să intrăm cu prima linie a partidului. 

Am propus oameni cu experienţă politică, am venit cu profesionişti din mediul privat, medici de excepţie, nu e timp de experimente, trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi.

Pandemia nu s-a terminat: să dărâmăm zidul urii dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi”, a spus, joi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…

Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că Europa se confruntă cu…

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Procurorii militari au dispus punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, fost…