Facturile la energie și gaze au explodat în ultima perioadă, iar consumatorii au primit facturi și cu 200% mai mult față de luna precedentă. Ministrul Energiei spune că principala cauză a creșterii prețurilor la energia electrică o reprezintă costul certificatului de CO2.

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), energia electrică era în luna iulie cu 23,15% mai scumpă față de luna decembrie 2020, iar la gaze scumpirea era de 20,49%, în vreme ce la carburanți creșterea de preț a fost de 11,27%.

De asemenea, în aceeași perioadă s-au mai scumpit uleiul (14,19%), citricele (13,4%), fructele proaspete (10,93%), serviciile poștale (5,51%), peștele (3,89%) și pâinea (3,11%)

Scumpirile din ultima perioadă sunt doar vârful icebergului, avertizează economiştii, care se aşteptă şi la alte creşteri de preţuri până la iarnă.

Ce spune permierul Florin Cîțu

„Am discutat astăzi (joi, 19 august 2021 ) cu ministrul Energiei şi reprezentanţii ANRE, OPCOM, Transelectrica şi Consiliul Concurenţei pentru a înţelege mai bine situaţia creşterii preţurilor la energie şi gaze. Voi identifica rapid cele mai bune soluţii pentru a trece cu bine peste iarna care urmează şi, pentru că nu avem timp de pierdut, voi relua discuţiile pe acest subiect săptămâna viitoare”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook. 

Ministrul Energiei dorește ca legea privind consumatorul vulnerabil să intre cât mai repede în vigoare, cel mai probabil din această iarnă, pentru ca acesta să fie protejat de creşterile pe piaţa de energie şi a gazelor naturale.

„Ne-am întâlnit astăzi, la solicitarea domnului prim-ministru, cu ANRE, Consiliul Concurenței, Transelectrica, OPCOM, tocmai pentru a vedea evoluția prețurilor de piața energie electrică și a gazelor și, evident, să vedem ce soluții sunt pentru pregătirea acestei linii și a evoluțiilor viitoare.

Alte știri:  Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Ne vom vedea încă o dată săptămâna viitoare, este evident ceea ce am spus în urmă cu două săptămâni, că devansarea termenului de intrare în vigoare a consumatorului vulnerabil trebuie să se întâmple – și acest lucru îl vom face, începând din septembrie, în Parlament. Protecția consumatorului vulnerabil, a celor care au cu adevărat nevoie de protecție, este o prioritate pentru noi, pentru Guvern, pentru primul-ministru și o vom face”, a anunțat ministrul Energiei.

„Vom devansa termenul, cum era propus în lege, pe care vă reamintesc că am trimis-o în Parlament în martie. Este un proiect al Ministerului Muncii, aprobat de Guvern în martie anul acesta, trimis în Parlament, îl vom devansa din anul 2022 în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, adică cred că putem vorbi de această iarnă, deci octombrie-noiembrie această iarnă, în funcție de cum decurg discuțiile în Parlament în cursul lunii septembrie”, a mai precizat Virgil Popescu.

Virgil Popescu dă vina pe costul certificatului de CO2

„Ne uităm pe prețul mediu și a venit OPCOM cu prețul mediu al energiei electrice de la 1 ianuarie până la data de 31 iulie și prețul mediu pe piața românească, pe piața SPOT românească, este de 64 de euro – nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Sunt vârfuri și evident că trebuie să urmărim acest aspect.

Principala cauză, am tot spus-o, este costul certificatului de CO2 – și nu numai în România. Peste tot acolo unde avem energie pe bază de cărbune prețul se închide foarte sus, este doar 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costul de producție și evident tot producătorii ceilalți vor beneficia de acest preț și vor face profit”.

Alte știri:  CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…