Forțele ruse au declanșat un atac asupra Ucrainei la ordinul lui Vladimir Putin, care a anunțat în zori o “operațiune militară specială”, în contextul în care liderii mondiali au avertizat că ar putea declanșa cel mai mare război din Europa din 1945 încoace.

Actualizări:

23:34 13 polițiști de frontieră ucraineni au fost uciși în bombardamente pe Insula Șerpilor.

23:00 Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu vor avea voie să părăsească Ucraina.

22:23 Oficialii ucraineni anunță că 57 de persoane au fost ucise în prima zi a invaziei rusești.

Ministrul ucrainean al Sănătății, Oleh Lyashko, a declarat că 57 de persoane au fost ucise și 169 rănite joi, după ce Rusia a lansat o invazie la scară largă în Ucraina.

Separat, ministrul adjunct al apărării a raportat că bombardamentele intense ale Rusiei continuă în regiunea estică Donețk.

22:12 Un avion de transport militar rusesc Antonov-26 s-a prăbușit în regiunea Voronej, în apropiere de Ucraina, în timp ce transporta echipament, a anunțat joi, într-un comunicat, Districtul militar de Vest al Rusiei.

“Echipajul a murit”, se arată în comunicat, fără a preciza câte persoane se aflau la bord și spunând că cauza prăbușirii a fost “o defecțiune a echipamentului”.

22:10 Insula Șerpilor a intrat sub controlul forțelor armate ruse ,informează Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Insula Șerpilor se află la 50 de kilometri est de Sulina, la limita Zonei Economice a României și are o suprafață de numai 17 hectare.

20:13 Forțele armate ruse au preluat controlul la centrala nucleară de la Cernobîl

19:27 Mai multe persoane protestează la Moscova împotriva invaziei ruse din Ucraina. Au fost raportate mai multe arestări.

15:42 Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a scris pe Twitter că forțele rusești încearcă să preia controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl.

“Forțele de ocupație rusești încearcă să pună mâna pe [Centrala Nucleară] Cernobîl. Apărătorii noștri își sacrifică viețile pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete”, a scris Zelenski pe Twitter.

“Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe”, a adăugat el.

Ministerul ucrainean de Externe a reluat avertismentul lui Zelenski , afirmând că un atac rusesc asupra Ucrainei ar putea “provoca un alt dezastru ecologic”.

“În 1986, lumea a văzut cel mai mare dezastru tehnologic la Cernobîl”, a scris ministerul pe Twitter. “Dacă Rusia continuă războiul, Cernobîl se poate întâmpla din nou în 2022”.

15:39 Președintele Maia Sandu spune că Moldova se pregătește să primească refugiații care fug de luptele din Ucraina.

Alte știri:  Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Primii cetățeni ucraineni ajung în Moldova, cu peste 4000 de treceri astăzi. Guvernul a desfășurat centre de plasament temporar lângă Palanca și Ocnița. Frontierele noastre sunt deschise pentru cetățenii din Ucraina care au nevoie de tranzit sau ședere în siguranță, a declarat Maia Sandu

15:00 Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat stare de asediu în oraș.

16:24 Armata rusă în jurul aeroportului Antonov, la 25 de km de Kiev, în direct la CNN.

16:09 Infografic AFP: Punctele roșii de pe hartă indică cele mai importante atacuri desfășurate de Rusia pe teritoriul ucrainean.

16:04 Comandamentul militar ucrainean a anunțat că patru persoane au fost ucise și 10 rănite în urma unui obuz rusesc care a lovit un spital din Vuhledar, în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Printre cei răniți s-ar număra șase medici, potirivit The Guardian.

Ucraina a declarat că Rusia a efectuat 203 atacuri de la începutul zilei, luptele desfășurându-se pe aproape întreg teritoriul, relatează Reuters.

Într-o actualizare separată din partea Ministerului ucrainean de Externe, emisă la ora locală 14:00, oficialii au declarat că un elicopter rusesc K-52 și trei elicoptere de lângă Gostomel au fost doborâte în regiunea Kiev, în apropiere de Mezhyhirya.

Luptele continuă în regiunea Luhansk, în apropiere de orașul Schastye, iar “inamicul continuă să sufere pierderi”, se arată în comunicat.

Acesta a adăugat că “gărzile de frontieră împreună cu forțele armate și NMU mențin apărarea și resping atacurile”.

În regiunea Odesa, 10 militari ar fi fost răniți în timpul unui atac.

15:58 Apple a eliminat aplicația băncii rusești Promsvyazbank din Apple Store din cauza sancțiunilor. De asemnea, Uber a declarat că își încetează activitatea în Ucraina.

15:32 Președintele american Joe Biden va susține un discurs în care va anunța noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei la ora 19:00, ora României.

15:27 Ucrainenii susțin că au capturat un grup de soldați ruși și un tanc BMP-2 în apropiere de Stanytsia Luhanska.

15:20 Forțele rusești încearcă să pătrundă în regiunea ucraineană Kiev și în regiunea Zhytomyr de la granița cu Belarus, spun oficialii de frontieră ucraineni.

15:01 Bombardamente asupra aeroportului din Melitopol.

14:05 Un avion de transport An-26 al Forțelor Aeriene ucrainene ar fi fost doborât. Cel puțin cinci persoane au fost ucise.

Alte știri:  Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

13:55 Imagini cu un elicopter (Ka-52) rusesc doborât. Ucrainenii din filmuleț spun că îl au captiv pe unul dintre piloți.

13:41 Fotografii distribuite de autoritățile ucrainene cu doi soldați ruși care ar fi fost capturați. Militarii poartă uniforme oficiale ale forțelor armate ruse și bandă roșie în jurul brațelor și picioarelor stângi, menită să-i identifice printre camarazi

13:35 Este în desfăsurare o amplă operațiune de asalt aerian cu elicoptere Mi-8 pe Aeroportul Internațional Antonov din Hostomel. Ministerul de Interne ucrainean spune că Rusia a preluat controlul.

13:12 Un videoclip apărut pe rețelele de socializare arată un elicopter rusesc doborât la aerodromul din Hostomel, de lângă Kiev.

12:57 Oleksii Arestovici, consilierul președintelui ucrainean Zelenskyy, a declarat că aproximativ 40 de persoane au fost ucise până în prezent în timpul invaziei rusești. Acesta a mai spus că zeci de persoane au fost rănite. El nu a precizat dacă printre victime se numără și civili.

12:57 Locuitorii din Kiev părăsesc orașul după loviturile de rachete ale forțelor armate ruse în Ucraina

KYIV, UKRAINE – FEBRUARY 24: (Photo by Pierre Crom/Getty Images)

12:50 Presa din Rusia relatează că un consilier al ministrului de interne rus a confirmat un atac asupra unei baze militare din Brovary, în apropiere de Kiev, unde se află centrul de operațiuni speciale al Ucrainei..

12:44 Forțele ucrainene afirmă că au ucis aproximativ 50 de “ocupanți ruși” în timp ce au preluat controlul asupra orașului Shchastya, situat pe linia frontului estic, potrivit AFP. Agenția precizează că nu a putut confirma independent această afirmație.

12:13 Premierul britanic Boris Johnson afirmă că invazia Rusiei în Ucraina este o “catastrofă” pentru Europa și a cerut o reuniune urgentă a alianței militare NATO.

“Aceasta este o catastrofă pentru continentul nostru”, a declarat Johnson pe Twitter, adăugând că va ține un discurs național cu privire la aceste evoluții în cursul dimineții de joi.

“Voi vorbi, de asemenea, cu colegii mei din G7 și solicit o reuniune urgentă a tuturor liderilor NATO cât mai curând posibil”, a adăugat el.

11:47 Ministrul ucrainean al apărării, Oleksiy Reznikov, a cerut tuturor celor care doresc să se înarmeze împotriva forțelor rusești să se înroleze imediat în unitățile de apărare teritorială ale țării. Tot ceea ce trebuie să aibă oricine pentru a se înrola este un pașaport ucrainean, a declarat Reznikov. “Inamicul atacă, dar armata noastră este indestructibilă”, a spus el. “Ucraina trece în modul de apărare totală”.

Alte știri:  Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda

11:11 Presa rusă a publicat o înregistrare video care arată lupte terestre între separatiștii din Luhansk și soldații ucrainenii

11:00 Clădire rezidențială bombardată în Chuguev, Ucraina

10:57 O femeie rănită a fost fotografiată după ce raidurile aeriene au lovit un complex de apartamente din Chuhuiv, regiunea Harkov, Ucraina.

10:35 O înregistrare video arată o rachetă care lovește aeroportul din Ivano-Frankivsk, Ucraina

9.48 Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în urma bombardamentelor rusești, a declarat un consilier al ministrului ucrainean de interne, relatează Reuters.

9.23 imagini video indică faptul că rachetele rusești au lovit centrele de populație din marile orașe ucrainene, în ciuda afirmațiilor armatei ruse care susține că vizează doar infrastructura militară.

8.22 Forțele armate ucrainene afirmă că 5 avioane și un elicopter rusesc au fost doborâte -CNN

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a afirmat că cinci avioane și un elicopter rusesc au fost doborâte joi dimineață, în timp ce forțele rusești atacau Ucraina.

Armata rusă a negat aceste afirmații, a relatat joi agenția de presă de stat TASS.

8.18 Forțele armate ucrainene au postat un comunicat în care afirmă că armata rusă a început “bombardarea intensivă” a unităților sale din estul țării.

De asemenea, Rusia a lansat atacuri cu rachete asupra aeroportului Boryspil, în apropiere de Kiev, și asupra altor câteva aeroporturi, se arată în declarație.

În comunicat se precizează că forțele aeriene ucrainene se luptă cu un atac aerian al Rusiei.

Declarația a negat rapoartele despre parașutiștii ruși în orașul portuar Odesa din sudul țării.

8.02 Aerodromul din Harkov a fost lovit de o rachetă rusească după ce Putin a anunțat operațiunea militară specială în Ucraina.

7:55 Boris Johnson : Sunt consternat de evenimentele îngrozitoare din Ucraina și am vorbit cu președintele Zelenskyy pentru a discuta pașii următori. Președintele Putin a ales calea vărsării de sânge și a distrugerii prin lansarea acestui atac neprovocat asupra Ucrainei. Marea Britanie și aliații noștri vor răspunde în mod decisiv.

7:51 Joe Biden : Președintele Zelenskyy m-a contactat în această seară și tocmai am terminat de vorbit. Am condamnat acest atac neprovocat și nejustificat al forțelor militare ruse. L-am informat cu privire la măsurile pe care le luăm pentru a obține o condamnare internațională, inclusiv în această seară la Consiliul de Securitate al ONU.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…