Compania rusă Gazprom a declarat că va reduce din nou livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream 1 cu 20% pentru “reparații”, potrivit Deutsche Welle.

Livrările de gaze prin Nord Stream 1 se vor reduce la 33 de milioane de metri cubi pe zi, de la 67 de milioane de metri cubi pe zi în prezent.

Compania rusă a precizat că oprește funcționarea unei alte turbine din cauza “stării tehnice a motorului”.

“Monitorizăm situația foarte atent, în schimb strâns cu Agenția Federală de Rețele și cu echipa de criză a gazelor”, a declarat Ministerul german al Economiei.

“Potrivit informațiilor noastre, nu există niciun motiv tehnic pentru reducerea livrărilor”, a adăugat acesta.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat luni pentru agenția germană de presă dpa că “Rusia încalcă contractele și dă vina pe alții”, adăugând că președintele rus Vladimir Putin joacă un “joc duplicitar”.

Moscova susține că reducerile fluxului de gaz se datorează reparațiilor și complicațiilor tehnice provocate de sancțiunile europene ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Germania susține că reducerile nu sunt rezultatul unor probleme de întreținere sau tehnice, ci o pedeapsă pentru sancțiunile UE.

Nord Stream 1 începe la nord de Sankt Petersburg, în Rusia, și se termină la o stație de lângă Greifswald, pe coasta de nord a Germaniei de la Marea Baltică.

Noua lovitură dată aprovizionării survine într-un moment de mare tensiune, când Rusia și Occidentul își schimbă lovituri economice ca răspuns la invazia Moscovei în Ucraina. Uniunea Europeană a acuzat Rusia că recurge la șantaj energetic, în timp ce Kremlinul spune că întreruperea gazului a fost cauzată de probleme de întreținere și de efectul sancțiunilor occidentale.

Alte știri:  Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Deputatul AUR Dumitru Focșa, cercetat pentru agresiune asupra soției pentru a doua oară

Deputatul AUR Dumitru Focșa este în centrul unui nou scandal de violență…