Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost plasat sub control judiciar. El  a fost audiat mai bine de cinci ore într-un dosar privind fapte de corupţie din perioada 2018 – 2021. Potrivit unui comunicat al DNA, Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru “folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată, și șantaj (două fapte).”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 14 iulie, a inculpaţilor:

Ion Rădoi, la data faptei şi în prezent preşedinte al sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.) şi administrator în fapt al SC Sindomet Servcom SRL (societate deţinută de U.S.L.M.), pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, în formă continuată, şi  şantaj (două fapte), şi o persoană fizică, administrator al unor societăţi comerciale, pentrucomplicitate la folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, în formă continuată.

“Prezenta cauză are ca obiect investigarea modalităţii în care au fost exploatate şi administrate spaţiile comerciale din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021”, a transmis DNA, miercuri seară.

Conform sursei citate, în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deţinută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) şi controlată de inculpatul Rădoi Ion, ce avea ca obiect exploatarea şi administrarea în comun a suprafeţelor din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activităţi comerciale în scopul obţinerii de profit. În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat şi gestionat singură administrarea spaţiilor comerciale de la Metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale, a modului de înfiinţare de noi spaţii comerciale şi a modul de stabilire a chiriei pentru spaţiul comercial închiriat. De exemplu, unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participaţiune, care a încetat în luna septembrie 2018.

Alte știri:  Femeie arestată după ce a dus un cadavru într-o bancă din Brazilia pentru a semna un împrumut

“În aceste condiţii, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL a refuzat să procedeze la predarea spaţiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10.000.000 lei.
În acest context, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, inculpatul Rădoi Ion, în calităţile menţionate mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-ar fi folosit de influenţa şi autoritatea funcţiei sale de conducere în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL şi comercianţi din spaţiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spaţiilor comerciale ce funcţionau ilegal din luna septembrie 2018″, a precizat DNA.

Procurorii au susţinut că, pentru a-i determina pe reprezentanţii decizionali, Ministrul Transporturilor (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL) şi pe Directorul General al Metrorex (ca reprezentant decizional în cadrul Consiliului de Administraţie al Metrorex), să ajungă la o soluţie favorabilă intereselor sale, inculpatul, printre altele:
– ar fi organizat şi demarat acţiunea de protest din 25/26 martie 2021, care a avut ca şi consecinţă blocarea circulaţiei trenurilor din subteran pe durata aproape a întregii zile de 26 martie 2021, fapt ce a generat dificultăţi în realizarea transportului suprateran, în condiţiile stării de alertă,
– ar fi coordonat angajaţii Metrorex şi membri ai U.S.L.M., unii cu funcţii de conducere, prezenţi la protestul ilegal, păstrând legătura cu aceştia pe toată durata desfăşurării lui,
– ar fi cooptat la protestul suprateran de la Metrou comercianţi, beneficiari ai spaţiilor în litigiu, aflaţi sub coordonarea celuilalt inculpat,
– ar fi determinat angajaţii de la Metrorex prezenţi la locul de muncă, să-şi întrerupă programul, pentru a participa la acţiunile de împiedicare a demolării spaţiilor comerciale şi implicit pentru a nu respecta ordinele date de Directorul General al Metrorex,
– ar fi determinat pe ceilalţi lideri de sindicat să mobilizeze salariaţi aflaţi la serviciu care să participe la acţiunile de împiedicare a demolării spaţiilor comerciale,
– ar fi făcut demersuri în vederea identificării unor persoane cu funcţii de decizie la nivel politic, guvernamental şi local, pentru a interveni în sprijinul său, în favoarea susţinerii propriilor interese, cu scopul de a-i determina pe Ministrul Transporturilor şi pe Directorul General al Metrorex să renunţe la acţiunile de desfiinţare a spaţiilor comerciale de la metrou şi, ulterior, de a se bloca demararea procedurii de desfiinţare a spaţiilor respective.

Pe durata controlui judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului (pentru ambii inculpaţi), să nu se deplaseze la sediul U.S.L.M şi la sediul SC Sindomet Servcom SRL (pentru ambii inculpaţi), să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar (pentru ambii inculpaţi), să nu desfăşoare activitatea de preşedinte de lider de sindicat al USLM, în exercitarea căreia a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa (doar pentru inculpatul Rădoi Ion), să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme (pentru ambii inculpaţi).

Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Alte știri:  Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid, de aproape două ori mai rapid decât media globală, potrivit unui raport

De asemenea, celor doi inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…