Cea mai importantă agenție de securitate din Rusia a anunțat că un reporter al Wall Street Journal a fost arestat pentru spionaj. Serviciul Federal de Securitate (FSB), agenția succesoare a KGB, a declarat joi că Evan Gershkovich a fost reținut în orașul Ekaterinburg din Munții Ural, în timp ce ar fi încercat să obțină informații clasificate.

“FSB a pus capăt activităților ilegale ale cetățeanului american Evan Gershkovici… corespondent al biroului din Moscova al ziarului american The Wall Street Journal, acreditat la Ministerul rus de Externe”, a declarat FSB.

El este “suspectat de spionaj în interesul guvernului american” și de colectarea de informații “despre o întreprindere a complexului militar-industrial rus”.

Înainte de a se alătura cotidianului The Wall Street Journal, Gershkovich, în vârstă de 31 de ani, a lucrat pentru AFP la Moscova.

Anterior, el a fost reporter pentru The Moscow Times, un site de știri în limba engleză.

Gershkovici vorbește limba rusă. Părinții săi locuiesc în Statele Unite, dar sunt originari din Uniunea Sovietică.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook