Meteorologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu pentru mai multe zone din țară și au anunțat că vremea se va înrăutăți în următoarele ore . Potrivit ANM, vor cădea ploi puternice, însoțite de fulgere, tunete și grindină. De asemenea, vântul va sufla cu putere și va provoca vijelii. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 40 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 12 – 8 iulie, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

 În Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

 Notă: Vineri (7 iulie) disconfortul termic se va menține pe alocuri ridicat în Muntenia și Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 14 – 8 iulie, ora 6
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată

În sudul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia vor fi averse torențiale, descărcări electrice și vijelii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Florin Piersic, mesaj din spital: “Sunt viu și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc”

Marele actor Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a transmis…

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Potrivit celor mai recente estimări meteorologice realizate de Centrul European pentru Prognoze…

Franța: Doi polițiști au fost uciși după un atac asupra unei dube care transporta un deținut

O dubă a unui penitenciar, care transfera un deținut, a fost atacată…

Serviciile secrete sud-coreene: Coreea de Nord este suspectată că a furnizat Rusiei arme fabricate în anii ’70

Serviciul de informații al Coreei de Sud efectuează o analiză a suspiciunilor…

Erdogan confirmă transformarea unei biserici ortodoxe din Istanbul într-o moschee

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat ieri redeschiderea unei moschei în…

Parlamentul a adoptat legea care îi lasă fără permis de conducere timp de 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan

Parlamentul României a adoptat marți un proiect de lege care prevede ca…

Constanța: Șase copii au fost internați în spital după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor

Direcția pentru Protecția Copilului Constanța a deschis o anchetă în cazul a…

Primul pacient din lume care a primit un transplant de rinichi de la un porc a decedat

Rick Slayman, un bărbat de 62 de ani din Weymouth, Massachusetts, a…

Kiev: Rusia a pierdut peste 1.700 de militari într-o singură zi în Ucraina

Forțele armate ale Ucrainei au anunțat că Rusia a pierdut 1.740 de…