Foto: Marius Munteanu

În noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 01:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea a emis un mesaj RO-ALERT prin care a avertizat populația despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În cazul în care nu există astfel de posibilități, oamenii au fost sfătuiți să rămână în case și să evite să se apropie de geamuri sau pereții exteriori.

Avertismentul a vizat opt localități din Delta Dunării: Luncavita, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina și Văcăreni.

Potrivit guvernatorului regiunii Odesa, Serhii Bratchuk, în această dimineață au avut loc atacuri cu drone lansate de ruși asupra infrastructurii portului Ismail. Cel puțin șase persoane au fost rănite în urma loviturilor care au produs pagube semnificative la obiectivele civile din zonă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Nivel record al creșterii concentrației de CO2 în atmosferă

Cercetătorii care monitorizează acumularea neîntreruptă a principalului gaz responsabil pentru încălzirea planetei…

România achiziționează rachete avansate pentru avioanele F-16 în valoare de 70 de miliaone de dolari

Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block…

Starea lui Florin Piersic, în ușoară îmbunătățire după intervenția chirurgicală

Conform ultimelor informații furnizate de reprezentanții Spitalului Foișor, starea de sănătate a…

Iohannis a promulgat legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub 1 milion de euro dacă prejudiciul e plătit

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea inițiată de Marcel Ciolacu și…

Celebrul regizor iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la lovituri de bici și 8 ani de închisoare

Regizorul iranian laureat Mohammad Rasoulof a fost condamnat la opt ani de…

Vremea se încălzește treptat în următoarele săptămâni, dar vor fi și precipitații. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 13…

Zelenski l-a demis pe șeful gărzilor de stat după o presupusă tentativă de asasinat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe șeful gărzilor de stat,…

Ungaria și China au semnat un acord de cooperare strategică în timpul vizitei președintelui chinez Xi

Ungaria și China au semnat joi o serie de noi acorduri pentru…

Curtea de Apel București menține decizia de achitare a torționarilor disidentului Gheorghe Ursu

Magistrații de la Curtea de Apel București au respins cererile de revizuire…