Ion Dobran, ultimul pilot de vânătoare român supravietuițor al celui de-al Doilea Război Mondial, a murit, vineri, 24 septembrie, la vâsta de 102 ani. Ministerul Apărării Naționale a transmis că este “Zi de doliu pentru Armata României”.

Generalul-locotenent Ion Dobran a participat la 340 de misiuni de război, 74 de lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, dar a scăpat cu viaţă fără răni grave.

¨¨”Veteran aviator și erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN a făcut parte din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare.

Veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, general–locotenent Ion Dobran (rtr.) a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii”, se arată într-un comunicat al MAPN.

“Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri înalte.

Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.

Activitatea pe front a însumat 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.

În data de 5 februarie 2019, Statul Major al Forțelor Aeriene a organizat CEREMONIA PRILEJUITĂ DE ÎMPLINIREA A 100 DE ANI. Cu acest prilej, domnului general i s-au conferit, de către reprezentantul Administrației Prezidențiale, cele două decrete semnate de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis: Decretul de înaintare în gradul de general locotenent și Decretul de conferire a Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler cu însemn pentru militari”, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Alte știri:  Tesla reduce prețul sistemului de conducere autonomă cu 33%
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez amenință cu demisia, acuzând o “operațiune de hărțuire și intimidare”

Primul ministru socialist spaniol și-a anulat obligațiile publice pentru restul săptămânii și…