Yocheved Lifshitz, una dintre cele două femei eliberate recent de Hamas, a vorbit despre experiența chinuitoare pe care a trăit-o după ce a fost răpită de gruparea militantă palestiniană.

Bunica în vârstă de 85 de ani a fost răpită pe 7 octombrie, în timpul unui atac armat al Hamas asupra orașului său natal, Nir Oz. Bărbați înarmați au pătruns în casa ei și au luat-o ostatică împreună cu prietena și vecina ei, Nurit Cooper, în vârstă de 79 de ani.

Marți, la o conferință de presă, femeia și-a amintit momentul terifiant în care a fost capturată.

“A fost greu și sperăm să depășim această perioadă. Vreau să vă mulțumesc că ați venit să ne ascultați pe mine și pe prietena mea. Am trecut printr-o încercare îngrozitoare pe care nu mi-am imaginat niciodată că va trebui să o îndur. Teroriștii au făcut ravagii în kibbutz și m-au pus întinsă pe o motocicletă și m-au dus în Gaza. Au aruncat în aer gardul, care a costat miliarde, și nu a ajutat deloc. Unii dintre locuitorii kibutzului au fost uciși, iar alții au fost răpiți, la fel ca mine. Nu au făcut diferențe între bătrâni și copii; au vizat pe toată lumea”, a declarat ea reporterilor de pe patul ei de spital.

Ea a adăugat că au fost nevoiți să meargă kilometri și kilometri în “pânza de păianjen a tunelurilor”.

Lifshitz și Cooper au fost eliberate de Hamas luni, într-un act de bunăvoință. Ele s-au reunit cu membrii familiei la Spitalul Ichilov din Tel Aviv, unde se recuperează.

Eliberarea lor ridică la patru numărul total de ostatici eliberați, dar se crede că peste 200 de oameni sunt încă ținuți prizonieri în Gaza. Printre cei rămași se numără soții Lifshitz și Cooper, care au fost, de asemenea, răpiți din Nir Oz.

Alte știri:  Forțele israeliene au preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah din Gaza

Sharone, fiica lui Lifshitz, și-a exprimat ușurarea față de eliberarea mamei sale, dar rămâne profund îngrijorată în legătură cu tatăl ei și cu ceilalți încă aflați în captivitate. “Nu știm ce se întâmplă cu ei. Nici măcar nu știm dacă sunt în viață sau care este situația lor”, a declarat ea.

Atacul Hamas din 7 octombrie de la Nir Oz a ucis peste 1400 de persoane. Israelul a declanșat represalii împotriva Gaza, care acum amenință să se transforme într-un conflict regional mai amplu.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Crimă șocantă în cartierul Crângași: Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri de 16 și 20 de ani

Un bărbat de 46 de ani a fost ucis după ce a…

Parlamentul a adoptat legea care îi lasă fără permis de conducere timp de 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan

Parlamentul României a adoptat marți un proiect de lege care prevede ca…

Epurări la vârful armatei ruse: Un înalt funcționar din Ministerul Apărării, arestat pentru luare de mită

Generalul-locotenent Iuri Kuznețov, un înalt funcționar al Ministerului Apărării din Rusia, a…

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar din Kiev

Antony Blinken, secretarul de stat american, a transmis un mesaj puternic Ucrainei…

Vara anului 2023, cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani, arată un studiu

Căldura înregistrată în emisfera nordică în timpul verii anului 2023, care a…

Ucraina își retrage trupele din jurul Harkovului, în timp ce ofensiva rusă ia amploare

Ucraina și-a retras trupele din mai multe sate din regiunea de frontieră…