Ministerul Educației a anunțat astăzi că școlile din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea își vor relua activitatea didactică cu prezență fizică începând de mâine.

Decizia de a relua cursurile cu prezență fizică a fost luată după ce Comitetele județene pentru situații de urgență au decis să suspende activitatea didactică în aceste zone luni. Această decizie a fost luată în contextul întreruperilor de alimentare cu energie electrică și a închiderii mai multor drumuri ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile.

Astfel, începând de marți, 28 noiembrie, elevii din cele cinci județe menționate vor reveni la școală pentru a participa la cursuri cu prezență fizică.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Florin Piersic, mesaj din spital: “Sunt viu și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc”

Marele actor Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a transmis…

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Potrivit celor mai recente estimări meteorologice realizate de Centrul European pentru Prognoze…

Franța: Doi polițiști au fost uciși după un atac asupra unei dube care transporta un deținut

O dubă a unui penitenciar, care transfera un deținut, a fost atacată…

Serviciile secrete sud-coreene: Coreea de Nord este suspectată că a furnizat Rusiei arme fabricate în anii ’70

Serviciul de informații al Coreei de Sud efectuează o analiză a suspiciunilor…

Erdogan confirmă transformarea unei biserici ortodoxe din Istanbul într-o moschee

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat ieri redeschiderea unei moschei în…

Parlamentul a adoptat legea care îi lasă fără permis de conducere timp de 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan

Parlamentul României a adoptat marți un proiect de lege care prevede ca…

Constanța: Șase copii au fost internați în spital după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor

Direcția pentru Protecția Copilului Constanța a deschis o anchetă în cazul a…

Primul pacient din lume care a primit un transplant de rinichi de la un porc a decedat

Rick Slayman, un bărbat de 62 de ani din Weymouth, Massachusetts, a…

Kiev: Rusia a pierdut peste 1.700 de militari într-o singură zi în Ucraina

Forțele armate ale Ucrainei au anunțat că Rusia a pierdut 1.740 de…